Sonetul vântului de seară

Ascult cum vântul lira îşi înstrună
Născând acorduri dulci, fermecătoare,
Din ceruri clopotesc mărgăritare,
Respirul şi-l oprind pe ţărna brună.

Tresar plăcut: cântă-o privighetoare
De doru-i neştiut pare să spună
Îmi amintind de-al meu, când eram jună,
Acum rămas-am cu-amintiri amare.

“- Ascultă murmur crud de primăvară,
Ai să pricepi, renaşterii, încântul,
Trăieşte iar iubirea cea sprinţară”.

Dar, în zadar mă cheamă ea şi vântul,
Murit-au anii mei, acum e seară,
S-au stins şi doruri, şi al lor avântul.

Sonetul lebedei-pereche

 

Visează,-ndrăgostită,-n prag de seară
O lebădă, pe-un val se legănând,
Spre depărtări priveşte, când şi când,
Perechea ei, sortită, să-i apară.

Fiire diafană-şi cântă, blând,
Iubirea ce în mreje o-mpresoară;
Cu diafan veşmântul, luna, clară,
O-nvăluie pe ea şi al ei gând.

Adesea întârziu pe mal şi-aştept
Să se-mplinească-acel ce va să-mpline
Şi al meu gol ce stăruie în piept.

În mângâieri de briză moi, virgine,
Spre revărsat de zori, de mă deştept,
Perechea-i să o văd, şi-a mea, în fine.