Sonetul lebedei-pereche

 

Visează,-ndrăgostită,-n prag de seară
O lebădă, pe-un val se legănând,
Spre depărtări priveşte, când şi când,
Perechea ei, sortită, să-i apară.

Fiire diafană-şi cântă, blând,
Iubirea ce în mreje o-mpresoară;
Cu diafan veşmântul, luna, clară,
O-nvăluie pe ea şi al ei gând.

Adesea întârziu pe mal şi-aştept
Să se-mplinească-acel ce va să-mpline
Şi al meu gol ce stăruie în piept.

În mângâieri de briză moi, virgine,
Spre revărsat de zori, de mă deştept,
Perechea-i să o văd, şi-a mea, în fine.